Nu o să fie iarna în care a nins o singură dată, ci iarna în care ai pierdut nopți cu fluturi, obsesii și ceasuri sparte.
Îmi lipesc fruntea de fereastră, mă amăgesc că mâine dimineață zăpada se va topi, că vor înflori cireșii, că soarele îmi va îmblânzi sufletul. De ce sunt cuvinte care nu pot fi spuse, întrebări al căror răspuns nu ai cum să îl afli, nopți pe care nu le vei dormi și vise care nu se vor împlini? Să ia cineva ancora asta de pe sufletul meu, mă apasă și ține legată de amintiri și obsesii, de gelozii absurde și frici iraționale, să șteargă cineva tăcerea, dorul, neliniștea.
Noaptea mă transform în această ființă ciudată, care vorbește cu fluturii și caută mări albastre în pahare cu apă. Mă cuprind insomnii și obsesii și nu știu ce să fac cu ele, mi-au intrat sub piele și mă rod. Iarna insomniile sunt mai triste, mai lungi, mai albastre. Mă obsedează cărți nescrise, oameni, amintiri. Mă obsedează diminețile cu parfum de liliac de pe piele și gândul că dincolo de iarnă sunt ninsori cu flori de cireș. Mă obsedează visele cu oameni mari și tristeți mici. Mă obsedează senzația pe care o am când el se trezește dis de dimineață și îmi caută trupul aproape gol prin cearceafuri. Mă obsedează tot ce am trăit și tot ce nu aș putea să povestesc vreodată, istoriile noastre, hărțile desenate pe tălpile noastre, mă obsedează iubirea noastră ireală și atemporală. Și fluturi, mii de fluturi deasupra mea presară tristeți și neliști. Și cui să spui ce te doare când te doare tot, când te doare fericirea și trădarea, când te dor gelozii absurde și frici iraționale, de ce ar putea cineva să înțeleagă războaiele civile din tine, limitele, extremele, răzvrătirile, emoțiile exarcebate și apoi liniștea… liniștea că orice ar fi, la orice capăt de lume te așteaptă Omul lângă tare răsare întotdeauna soarele, în orice anotimp.
Iarna insomniile sunt mai triste, mai lungi, mai albastre.
The post Insomnii și alte obsesii appeared first on Anotimpuri și alte iubiri din București.
