Ne pierdem energii blamând sărbători inventate de noi sau de ei, în loc să iubim pur și simplu. Ne pierdem timpul fiind contra valurilor, fiind împotriva a tot ceea ce pare bun. Ni se par amuzante durerile altora, ni se pare patetic să scriem despre dragoste cu D mare în secolul XXI, ironizăm ultimele semne de romantism, de sensibilitate, de spiritualitate. Femeile nu mai sunt sensibile, sunt doar isterice. Bărbații nu mai sunt misterioși, sunt doar bădărani. Ne place să credem că suntem pragmatici, că putem cumpăra tot ce ne face fericiți. Suntem independenți și aroganți, suntem curajoși, experimentăm stări și persoane, înfruntăm, ne fumăm trupurile și privim lumea de sus așa cum numai noi știm. Ne căsătorim, facem copii, cumpărăm câini și televizoare, case, mașini, vacanțe all inclusive, să fim în rândul lumii.
Într-o lume prea colorată, eu încă visez în alb și negru. Iubesc oricând, și de Crăciun, și de ziua lui, de Valentine’s, de Dragobete și de orice sărbătoare legală, tradițională, inventată sau imaginată. Iubesc fără măsură, sunt dependentă de oamenii pe care îi iubesc, mă obsedează fluturi, cărți și melodii, încerc să mă exorcizez prin scris de singura poveste care mă poate vindeca. Și iubesc fără să respir, non-stop, iremediabil, ireversibil, răvășitor. Și tristețile îmi sunt fără de măsură, dar într-un fel ciudat prind aripi exact înainte de a mă frânge de pământ. Mi-e din ce în ce mai puțină teamă să las zidurile jos, nu mai caut explicații, mă las obsedată de melodii și de cărți, de nori și poduri, de soare și liliac, de iubirile mele de femeie, de fiică, soră, prietenă, de om față de Cer.
Încerc să urăsc cât mai puțin. Orice. Caut minunile, căci sunt la orice pas. Aroganța noastră ne face să le luăm ca banalități. Și poate e patetic, dar printre rânduieli și obsesii, printre aroganțe și independențe, tot ce contează e sentimentul pe care îl ai în fiecare noapte, când te așezi în pat… că orice ar fi, printre trădări, obsesii, aroganțe și dependențe, ți-e bine cu tine și cu lumea ta.
Nu mă mai explic, doar mă trăiesc. În seara asta, în oraș mirosea a primăvară. Poate nu e târziu.
The post Rânduieli, dependențe și alte obsesii appeared first on Anotimpuri și alte iubiri din București.
